Ştiu că doare. Doare ca naiba. Dar o să treacă

femeie in pat

Ştiu că doare. Doare ca naiba. Toate amintirile îşi cer porţia lor de durere. Indiferent ce ai face, toate gândurile încep cu acel “de ce” fără răspuns, care porneşte în cap, apoi îţi apasă în mijlocul pieptului, pentru ca mai apoi să-ţi sfredelească fiecare bucată din trupul tău obosit de atâta durere.

Ştiu că plângi. Este plânsul ăla care nu-ţi descarcă apăsarea sufletului. Lacrima aia care poate porni din orice gând ce are legătură cu El, şi care nu te răcoreşte, oricât ai vrea. Pentru că, dintr-o lume cu vise colorate pe care ţi-o imaginai împreună cu El, au rămas acum doar bucăţi… şi acum este doar lumea ta. Şi nu ştii cum ar trebui să fii doar a ta, şi nu ştii ce să faci cu tine.

 

O privesc cum plânge. Mă doare durerea ei, ca şi cum ar fi a mea. Pentru că am fost şi eu odată acolo, iar plânsul ei îmi răscoleşte amintirile şi mă face să simt de parcă eu aş fi femeia asta disperată , care are mii de întrebări fără răspunsuri. Aş vrea să o iau în braţe şi să-i vindec cu o mângâiere toată durerea care o răpune. Dar, ştiu că nu se poate. Ştiu că trebuie să-şi dea timp ca să îşi poată trăi durerea până la capăt.

Despărţirea are nevoie de perioada ei de doliu. Dacă a fost iubire adevărată acolo… Nu te poţi ridica peste noapte şi să zici: “Eii, asta a fost. S-a terminat, punct şi de la capăt.” Nu merge aşa. Trebuie să-ţi dai timp pentru a încerca să-ţi răspunzi întrebărilor. Apoi , trebuie să-ţi plângi durerea. Oricât de ciudat ar părea, plânsul poate vindeca. Este ca şi cum ar spăla tot ceea ce s-a adunat rău în tine, până la capăt. Abia apoi vei începe să te vindeci. Încet, încet, pentru că nu există nicio poţiune magică pentru uitare, pe care să o bei şi care să te vindece ca de o răceală.

 

Ştiu că doare. Doare ca naiba. Dar o să treacă, crede-mă când îţi spun! Nu ştiu cât de mult v-aţi iubit, şi nici ce v-a făcut să clădiţi ziduri între voi, dar ştiu că în timp nu va mai conta. Te vei uita în urmă şi nu-ţi va veni a crede că femeia aia speriată ca un copil din pricina unui fulger, erai tu. Te vei întreba de ce te-ai agăţat cu tot dinadinsul de ceva ce n-avea cum să meargă. Pentru că, dragoste cu sila nu se poate, iar singurătatea în doi este mult mai grea decât orice singurătate.

O să treacă. Îţi promit! Ştiu că nu mă crezi acum, dar dacă ai putea da doar câteva clipe la o parte valul durerii care te-a copleşit, vei vedea o femeie frumoasă şi bună, o femeie care are puterea de a o lua de la capăt, după ce şi-a cusut cu măiestrie rănile sângerânde din inimă. Şi care va întâlni un bărbat pentru care va fi început , lumină, soare, răsărit şi minune. Şi care te va preţui ca pe cel mai de preţ giuvaier. Crede-mă, bărbatul acesta este undeva în lume şi aşteaptă să îi acorzi o şansă.

Hai, şterge-ţi lacrimile, ridică-te, iubeşte-te şi mergi mai departe! Va fi bine. Îţi promit! Ştiu asta, pentru că am fost acolo…


Anunțuri matrimoniale

42 de ani, divorțat, născut pe 2 octombrie, 180 cm, 78 kg , par negru, serviciu stabil, locuiesc în municipiul Buzău și sunt în căutarea unui suflet pereche. A-și dori să cunosc o doamna de vârstă apropiată care să îmi fie alături și in care să pot avea încredere.
Buna. Imi caut jumatatea, cu speranta ca si tu cautia fel. Daca crezi ca ai vrea sa ma cunosti, astept mesaj de la tine.