Ce vârstă am? Nu ştiu, şi nici nu contează

femeie apa

Vârsta nu te apară de dragoste, dar dragostea te apară de vârstă.”

Vă spun sincer că nu mă deranjează, dar nu înţeleg curiozitatea persoanelor cu care fac cunoştinţă, şi care după 2-3 schimburi de replici îmi spun: “Ce bine arăţi! Ce vârstă ai? Ori eşti îndrăgostită?”

Păi, hai să vă spun: Da, sunt o veşnic îndrăgostită şi am ce vârstă vreau! Adică, de ce trebuie ca după un compliment să vină automat şi o anulare a lui? Şi cine spune că îndrăgosteala este doar la 17 ani?

Astăzi m-am trezit şi simt că am 20 de ani, dar au fost şi zile în care m-am simţit ca şi cum aş fi trăit mai multe vieţi. Şi stările şi trăirile mele interioare, chiar mi s-au văzut pe chip. Pentru că, dacă vreţi să ştiţi, sufletul dictează vârsta!

 

Cine spune că până la o anumită vârstă arăţi bine, iar după aceea arăţi rău? Cine trage o linie între vârste? Până aici arăţi bine şi ai voie să faci, de la linia asta nu mai arăţi bine şi nu mai poţi face ceea ce îţi doreşti.

Oamenii se raportează la vârstă ca să îşi poată justifica temerile, fricile şi neputinţele. Trăiesc cu teama de ridicol şi asta îi face să renunţe la vise, să amâne lucruri, să îşi refuze plăceri… iar toate aceste frustrări îi îmbătrânesc înăuntrul lor. Şi chipul exprimă cu exactitate sufletul.

“Cum să mai mergi în club după 30 de ani? Te faci de râs!”

“Cum să mai mergi la facultate la 40 de ani, să porţi fuste scurte şi să te simţi sexy? Vor râde ceilalţi de tine!”

“Cum să te mai îmbraci colorat la 50 de ani şi să mergi la sală? Te faci de râs”

“Cum să te mai îndrăgosteşti la 60 de ani şi să mai mergi de mâna prin ploaie? Eşti ridicol.”

“Cum să te mai dai cu ruj la 70 de ani? Zice lumea că eşti nebună!”

Ce-ţi pasă ţie ce zice lumea, dacă zice? De ce contează mai mult ceea ce ar putea zice lumea decât ceea ce simţi tu?

 

Ce vârstă am? Nu ştiu şi nici nu contează. Nu mă uit în buletin când mă trezesc dimineaţa, ci deschid ochii şi privesc cerul! Şi atunci, simt viaţa cum îmi curge prin vene!

Da, sunt suficient de tânăra pentru a încerca, a visa, a învaţa, a schimba direcţia de drum atunci când voi considera, pentru a mă îndrăgosti ca o nebună, pentru a mă distra, a mă admira în oglindă, pentru a trăi clipa ca şi cum ar fi ultima, pentru a-mi da voie să fiu fericită!

Cam asta este vârsta mea. Dar a ta care este?


Anunțuri matrimoniale

Bărbat singur, 38 ani, 1.72/76/38, divorțat caut o femeie cu care sa am parte de fericire, înțelegere și respect reciproc.
Caut o fata care să-mi fie aproape 38-42 ani eu sint de la țară Buzău dacă este o fată ok mă poți contacta la Nr afișat pe sait.